marți, 13 august 2013

Piata Djemaa El Fna, Divertisment maxim - Partea a III-a

Data trecută am vorbit despre latura culinară a Pietei Djemaa El Fna din Marrakech, iar astăzi vă voi descrie un pic partea de divertisment.

Aşa cum am mai spus în alt episod, Djemaa El Fna este un imens teatru în aer liber. Un spectacol extraordinar care te captivează şi îţi taie respiraţia. 

Cine sunt actorii? Oameni de rând sau oameni înzestraţi cu calităţi speciale. Ei sunt dresori de şerpi, dansatori, acrobaţi, toboşari, povestitori, fachiri, predicatori ai Coranului, ghicitori în stele, desenatori de tatuaje cu henna, organizatori de jocuri, vânzători de apă, vraci, şi poate că ar mai fi şi alţii pe care încă nu i-am descoperit.

Piaţa Djemaa El Fna este un loc fantastic! 

Tatuajele cu henna


Piaţa e plină de femei care desenează tatuaje cu henna. Pe un scăunel, sub o umbreluţă stau cam toată ziua şi încântă turiştii prin artă. Unele sunt mai talentate, altele sunt mai la început de drum. Toate au un catalog din care îţi poţi alege tatuajul dorit şi locul unde vrei să fie desenat. 

Ce trebuie reţinut aici, şi puţini o ştiu, este că henna pe care o folosesc acestea este uneori amestecată cu diverse chimicale care pot afecta pielea, cauzând iritaţii sau chiar arsuri. Henna naturală are întotdeauna culoarea roşiatică - maronie, niciodată neagră! De obicei, ele te întreabă cu ce culoare vrei tatuajul? Ar fi mai înţelept să alegi roşul. 


Vânzătorii de apă


Ei sunt cei care dau un plus de culoare Pieţei Djemaa El Fna. 

Sunt întotdeauna îmbrăcaţi într-un costum roşu, cu o pălărie cu boruri largi, cu ciucuri viu coloraţi, căteva pahare legate de costum, un clopoţel din care sună şi te cheamă să bei din apa rece stocată într-un burduf din piele de capră. 

Gustul este un pic neobişnuit, dar trebuie să încercaţi şi experienţa asta. 

Un pahar de apă costă 1 - 2 Dh.




Dansatorii şi acrobaţii


Sunt fenomenali! Poţi să stai ore în şir să îi priveşti fără să te plictiseşti. Îmbrăcaţi în costume tradiţionale, viu colorate, aceştia prestează de la dansurile marocane sau berbere, până la dansurile mistice, cele de transă. Numerele de acrobaţie sunt spectaculoase. Circ de calitate în toată regula. 


Tobele din Djemaa El Fna


Nu prea am cuvinte să vă descriu senzaţia pe care o ai la auzul lor şi cam ce vibraţii îţi produc în corp. E fantastic! Sunetul lor se aude pretutindeni în piaţă. Ritmurile variază de la cele mistice - Gnawa, Issawa, la cele pop - chaabi, la folclorul tradiţional marocan - Ahwash, la cele de petrecere şi nuntă - Dakka lmarakchiya şi multe, multe altele. Foclorul marocan este extrem de bogat şi extrem de spectaculos. Din curiozitate, puteţi da o căutare pe "you tube" pentru a auzi ritmurile menţionate mai sus. 


Dresorii de şerpi


Pentru ei cam trebuie să scoţi bani din buzunar dacă vrei să faci poze. Prima data când am fost în Marrakech nu am ştiut asta şi am făcut o poză cu şerpii şi nenea ăla de le cântă şi îi pupă, moment în care unul dintre dresori a venit direct la mine şi a zis ceva în arabă, ce evident că nu am înţeles, dar după tonul folosit nu suna deloc bine. 

Văzând asta m-am făcut şi eu că plouă. Ăsta nimic. A dat-o pe franceză, engleză, spaniolă (am uitat să vă spun că ăştia îs şi mari "poligloţi"). De fapt, omul cerea bani, dar ca să îl enervez mai tare m-am făcut că nu ştiu nicio limbă străină. S-a ţinut după mine prin toată piaţa strigând Money, Money, ba la un moment dat a vrut să îmi ia aparatul foto din mână, fază la care l-am trimis undeva pe româneşte şi mi-am scos colţii la vedere. M-a lăsat în pace în cele din urmă, dar întâmplarea a fost cam urâtă. Deci, cu dresorii mai uşor că ăştia îs cam "naşpa". 

La fel am păţit şi cu nenea cu maimuţa. Mai amuzant însă la maimuţe e că sunt dresate să se uite în decolteul doamnelor, spre deliciul bolnav al proprietarului.

Povestitorii, vracii, ghicitorii în stele


Au leacuri pentru orice, spun poveşti cu sutele, recită versete din Coran şi atrag foarte mulţi oameni în jurul lor, în special pe vorbitorii de limba arabă, deoarece toate povestirile sunt în arabă. Acesta este şi un mod  cinstit al celor sărmani de a câştiga bănuţi pentru a-şi ajuta familia.

Jocurile din Djemaa El Fna


Unul dintre jocurile amuzante din Djemaa El Fna este "pescuitul sticlelor de suc". Ţi se dă o undiţă improvizată, cu o buclă la capăt şi trebuie să pescuieşti de guler sticlele care sunt poziţionate la căţiva metri în faţa ta. E foarte amuzant şi distracţia costă câţiva dirhami. Dacă câştigi, ţi se dă o sticlă cu suc. 



Cam asta ar fi doar o mică parte din divertismentul oferit de Piaţa Djemaa El Fna din Marrakech.

În articolul următor vă voi da câteva ponturi despre shopping-ul în Maroc şi bazarurile din Marrakech. 






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu